|
|
Prezentare generala
Ansamblul de cetati si fortificatii din Muntii Sureanu sunt cunoscute si sub numele de Cetatile dacice din Muntii Orastiei. Ele sunt situate in sectorul central si vestic al masivului, majoritatea fiind concentrate in bazinul raului Gradistei, afluent al Muresului. Aici gasim cetatile cu ziduri de piatra apartinand sistemului fortificatiilor dacice de la: Costesti – Cetatuie, Costesti – Blidaru, Piatra Rosie, Sarmizegetusa Regia, Banita si Capalna. Ele sunt amplasate pe marginile exterioare ale Platformei Luncanilor – respectiv ale „complexului sculptural Gornovita” sau in nemijlocita apropiere a acestora – pe o suprafata de aproximativ 200 Km2.
Ruinele antice de pe valea Apei Orasului erau cunoscute de localnici din vremuri imemoriale dupa cum indica frecventa toponimelor: Cetate, Cetatuie, Blidaru, Gradiste, dar au ajuns la cunostinta carturarilor cu interes pentru istorie abia tarziu. Cea mai veche mentiune scrisa a lor dateaza din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, cand este remarcata existenta unui oras, cu fundamente la vedere si cu ziduri din piatra, situat in munte, nu departe de Orastie. Dupa alte veacuri de tacere, descoperirile unor monede de aur, prin 1784-1785 si mai ales dupa anul 1802, au atras atentia autoritatilor, dupa care a urmat, in anii 1837 si 1847, vizitarea unora dintre ruine de invatati.
Ca urmare, la inceputul secolului XX, Gabor Teglas afirma ca la Gradistea Muncelului a fost ultimul loc de refugiu al lui Decebal. Sapaturile sistematice, conduse de arheologi de profesie, au inceput abia in anul 1924, sub conducerea profesorului Dimitrie Mihail Teodorescu de la Universitatea din Cluj. De-atunci, cu intreruperi variabile, ele au continuat sub conducerea lui Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu si Ioan Glodariu, incat astazi se cunoaste localizarea tuturor vestigiilor de importanta chiar daca au fost cercetate doar cateva dintre ele.
Zona capitalei dacilor a fost doar sporadic locuita inainte de sfarsitul secolului II a. Chr. Cele mai vechi descoperiri, apartin paleoliticului superior, gasite fiind in pestera de la Cioclovina. Abia peste cateva zeci de milenii se stabilea in zona, o comunitate a primilor indoeuropeni, purtatorii culturii Cotofeni, stramosii tracilor de mai tarziu – creatorii stralucitelor civilizatii ale epocii bronzului si a primei varste a fierului.
Din marea masa a tracilor, ramura nordica, aceea a daco-getilor, se va individualiza prin cateva particularitati de limba si prin credinta in nemurire, iar o puternica uniune de triburi a lor este localizata pe cursul mijlociu al Muresului. Cert este ca pe la sfarsitul secolului II a. Chr. si la inceputul celui urmator, centrul ei se afla in cetatea de la Costesti – Cetatuie. Vigoarea economica, implicit puterea politica si militara a acestei formatiuni, isi tragea seva din manoasa vale a Muresului, cu terenurile ei agricole excelente, din Muntii Metaliferi cu zacaminte aurifere si din Muntii Sureanului cu minereurile feroase vizibile la suprafata.
Ajuns la conducerea ei candva inainte de 82 a. Chr., Burebista a reusit sa uneasca sub sceptrul sau marea majoritate a uniunilor tribale daco-gete si sa intemeieze un regat intins de la Muntii Balcani pana in Carpatii Padurosi si din Morava (in Cehia de astazi) pana la limanul Niprului, la Boristene si Olbia.
Tot el a inglobat in regatul sau mai vechile fortificatii si a construit altele. Ele vegheau principalele drumuri comerciale ale Daciei si le inchideau pe acelea care traversau Carpatii prin fortificatii amplasate la intrarea si la iesirea din ei. Opera de fortificare a fost continuata de urmasii lui Burebista, incat in doua secole Regatul Dac a fost inzestrat cu aproape 100 de fortificatii, din care 91 functionau inca in vremea lui Decebal.
In timpul domniei lui Burebista (circa 82 – dupa 44 a. Chr.) marele preot si colaborator apropiat al lui, Deceneu, isi avea resedinta pe muntele sfant al dacilor, pe Kogaionon, locul unde se fondeaza Sarmizegetusa. Ea insasi era aparata de un microsistem de fortificatii, compus din cetatile de la Costesti – Cetatuie (amplificata in vremea lui Burebista): Capalna pe valea Sebesului, mai aproape Varful lui Hulpe, la sud Banita, la vest Luncani – Piatra Rosie si fortificatia de baraj de la Cioclovina – Ponorici, iar la nord Costesti – Cetatuie si Costesti – Blidaru, cu salba de turnuri si cu cele rasfirate pana la Sarmizegetusa.
Cu toate ca vasta stapanire a lui Burebista s-a dezmembrat (sau a fost impartita intre mostenitori) mai intai in patru, apoi in cinci, nucleul regatului cu centrul in Muntii Orastiei a dainuit. De acolo va porni si ultima unificare a daco – getilor de catre predecesorii lui Diurpaneus supranumit apoi Decebal, numele celebru cu care a ramas in istorie.
Odata cu disparitia din viata a lui Burebista, conducerea a preluat-o Deceneu si tot el a mutat capitala de la Costesti – Cetatuie la Sarmizegetusa, pe muntele sfant. Tot de atunci, daca nu cel mai tarziu din timpul urmasului lui Deceneu, Comosicus, regii dacilor au cumulat cele trei puteri supreme in regat: politica, militara si religioasa, situatie care se va perpetua inclusiv pe timpul lui Decebal.
Dupa primul razboi cu Traian, desfasurat in anii 101-102, prin stipulatiile pacii, Decebal a fost obligat sa-si demanteleze partial fortificatiile, inclusiv pe acelea ale capitalei, dar in anii 103-104 le-a refacut, pe unele chiar le-a completat cu elemente de fortificare. In timpul celui de-al doilea razboi cu Traian, 105-106 si imediat dupa el, cu exceptia Sarmizegetusei, toate cetatile dacice au fost incendiate si distruse de romani. La Sarmizegetusa a ramas o garnizoana romana care mai intai a reparat stricaciunile pricinuite zidului cetatii in timpul asediului ei si apoi a largit-o la dimensiunile actuale. Garnizoana era formata dintr-un detasament al Legiunii IV Flavia Felix si a ramas pe toata durata domniei lui Traian.
Cunoasterea siturilor si a diverselor realizari ale civilizatiei dacice creeaza posibilitatea unei priviri obiective a nivelului atins de daci in timpul confruntarilor cu Roma. Aceasta concluzie apare cu atat mai limpede, prin comparatie cu nivele de dezvoltare atinse de alte popoare europene in acel moment.Valoarea ansamblului siturilor arheologice din Muntii Sureanu a determinat includerea lor, in anul 1999, pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, complexul de cetati dacice fiind realizari exceptionale, de mare anvergura ale civilizatiei dacice, unice in Europa.
|
|
