BANITA    (comuna Banita)

     La est de Banita se inalta mamelonul de calcar aproape conic (904 m) care poarta numele de Dealul Cetatii sau Dealul Bolii. La poalele versantilor de vest, nord si nord-vest curge raul Banita in care se varsa, chiar in dreptul inaltimii, paraul Jigoreasa si paraul Bolii. Singurul versant accesibil, dar cu mari dificultati, este cel de nord, pe care dealtfel s-au amplasat, etajat, elementele de fortificatie. Primul dintre ele este un zid lung de 115 m si gros de 2 m, ridicat pe panta de nord si partial pe cea de nord-est. Tehnica de constructie este cea cunoscuta sub numele de murus Dacicus. Zidul consta din doua paramente din blocuri de calcar fasonate, legate intre ele de scoabe transversale din lemn, ale caror capete se fixau in locasuri anume sapate in blocurile paramentelor. Intre cele doua paramente era emplectonul din pamant amestecat cu piatra. In partea de nord-est a zidului se afla intrarea in cetate, constand dintr-o poarta monumentala cu trepte de calcar, incadrate de balustrade din andezit. Largimea portii (in partea de jos) la intrare este de 2,50 m, in partea opusa de 3,30 m, iar lungimea ei este de 4,50 m. Dincolo de aceasta poarta se afla platoul superior al cetatii, de fapt trei terase in trepte. Cea de-a doua dintre ele este sustinuta de un zid ridicat in aceeasi tehnica cu a precedentului, gros de 1,40 m. In acest caz blocurile de colt sunt prevazute cu profilaturi verticale. In partea superioara zidul se putea termina cu creneluri sau cu un parapet de lemn. Incinta, de forma dreptunghiulara, masura 22 x 17 m. Se pare ca zidul se termina in partea superioara cu un parapet de lemn. In interiorul ei se afla o cladire tot dreptunghiulara, din lemn, asezata pe o temelie din blocuri de calcar. Spre marginile de vest si sud ale terasei au fost sapate in stanca doua canale menite sa dreneze apa rezultata din precipitatii. Inainte de ultima terasa un alt zid inchide din trei parti o suprafata nivelata a stancii, aproape de mijlocul careia s-au pastrat patru gropi circulare unde, probabil, se fixau stalpii de sustinere ai unui turn de veghe din lemn. Cea de-a treia terasa este inconjurata de un zid construit in tehnica cunoscuta de acum; in mijlocul ei se ridica un turn durat din lemn si lut amestecat cu paie. Pe versantul de nord-vest a fost amenajata o platforma de lupta, lunga de 18 m, marginita in partea inferioara de un zid asezat direct pe stanca taiata in trepte. Pantele de sud, est si vest sunt foarte abrupte, incat aproape ca nu necesitau ridicarea pe ele a unor constructii de aparare. Dar, cu toate ca nu au fost descoperite urme ale unor palisade, chiar si simple pe aceste laturi, nu putem exclude existenta lor.
     Rolul cetatii de la Banita era acela de a apara dinspre sud accesul spre Sarmizegetusa Regia. Sistemul defensiv al cetatilor si asezarilor civile dacice din aceasta zona nu ar putea fi inteles fara aceasta cetate. Pe Valea Galbenei (de nord) si, mai ales, pe Valea Jiguresei se poate urca relativ usor pe plaiurile de la Rau Ses si Borascu si se poate inainta in timp de vara spre capitala dacilor, cazand in spatele apararii acesteia. In afara acestei posibilitati de acces, exista si trecerea prin pasul Banita – Merisor (756 m) pe unde se ajungea la Baru si de acolo, fie pe Valea Petrosului, fie pe la Ponor – Ponorici – Poiana Omului la Gradistea Muncelului. Distrugerea fortificatiei trebuie plasata in timpul primului razboi cu Traian (101-102 p.Chr.) si este de pus pe seama inaintarii trupelor romane dinspre sud. In conditiile in care pe Dealul Cetatii nu s-a inregistrat o faza de refacere rezulta ca dupa pacea din 102 cetatea nu a mai fost repusa in stare de functionare.