COSTESTI - CETATUIE    (comuna Orastioara de Sus)

     Dealul Cetatuia (561 m) se prezinta ca un mamelon cu varful elipsoidal, partial amenajat, lung de 160 m si lat de 17 m spre sud si de 25 m la nord, a carui fortificare s-a facut in mai multe etape.
În prima faza, pe versantii de vest, sud si est a fost ridicat un val, in forma unei uriase potcoave ce bara accesul dinspre saua de legatura cu mamelonul Ciocuta. Lungimea lui totala a fost in antichitate de aproximativ 340 m. Înaltimea actuala pastrata este de 0,50 – 2,50 m, desigur mult mai mica decat cea initiala. În interior valul are un sant putin adanc, cu fundul plat, rezultat din saparea pamantului necesar ridicarii sale. Pe intreg tronsonul de pe versantul sudic, santul a fost utilizat in antichitate ca drum. Structura interioara a valului este foarte simpla, avand doar stalpi infipti vertical din loc in loc si meniti a impiedica alunecarea pamantului.
     Tot in prima faza, pe terasa inferioara ce inconjura platoul, s-a ridicat un val de pamant lat la baza de 6-8 m, pastrat astazi destul de prost. Acesta avea pe culme doua siruri de stalpi, grosi de 20-22 cm, distantati la 3,30 m unul de celalalt si uniti prin barne transversale. Barne asemanatoare il placau si longitudinal, obtinandu-se astfel un fel de casete de lemn umplute cu pamant batut. Aceste “armaturi” de lemn sporeau considerabil inaltimea, prin urmare eficienta valului.
     În faza a II-a, pe pantele de la sud si est, ceva mai domoale, ce conduc spre saua ingusta care face legatura cu dealurile din sud, s-au construit patru turnuri din piatra de calcar, ridicate intr-o tehnica de constructie elenistica.
     Blocurile de calcar, fasonate in general in cariera si retusate la fata locului, erau ingrijit netezite pe cinci laturi, cea de-a sasea, ce se aseza spre interior, fiind doar sumar cioplita. Erau asezate unul langa altul, perfect lipite, in doua siruri paralele. Spatiul dintre cele doua paramente se umplea cu sfaramaturi de piatra si cu pamant batut. Totusi, pana la perfecta tasare a emplectonului, acesta exercita impingeri laterale ce puteau duce la daramarea paramentelor. Spre a evita acest lucru, din loc in loc in blocuri se sapau jgheaburi mai largi spre exterior si mai inguste spre interior (in “coada de randunica”) si in ele se fixau capetele unor barne de lemn cioplite in acelasi mod.
     În acelasi timp au fost ridicate si cele doua turnuri din partea nordica a dealului (care flancau drumul antic care serpuia spre cetate) si un altul pe latura estica a dealului, pe o terasa antropogena, in apropierea sanctuarelor.
     În continuare, sistemul defensiv al cetatii se imbunatateste prin adaugarea zidului de curtina ce uneste primele trei turnuri descrise anterior. În apropierea turnului II se intrerupea spre a lasa loc portii. O particularitate a zidului de curtina o constituie cei sapte contraforti interiori, amplasati la distanta de aproximativ 12 m intre ei, in portiunea dintre turnurile I si II. Rostul acestor ziduri scurte, pentru amplasarea carora a fost uneori nevoie sa se sape lacasuri in stanca din spate, nu este inca perfect lamurit. S-a presupus ca au constituit suportul unor platforme de lupta, desi distantele dintre ele sunt cam mari. Si la acest zid, ca si la un altul mai ingust ce proteja dinspre deal terasa care adaposteste sanctuarul intra vallum, se observa o particularitate in tehnica de constructie: dupa doua-trei blocuri asezate cu lungimea in directia zidului, urmeaza un altul perpendicular pe fata zidului, infipt in emplecton, aceasta tehnica elenistica ducand la o sporita soliditate.