SARMIZEGETUSA  REGIA  -   GRADISTEA MUNCELULUI  
     (comuna Orastioara de Sus)

     Dealul Gradistii, pastratorul ruinelor Sarmizegetusei, capitala statului dac, este situat la capatul de nord-est al Luncii Gradistii, la 17 km sud de satul Costesti si la 7 km de centrul satului Gradistea de Munte, la confluenta paraielor Valea Alba si Valea Godeanului si reprezinta un picior al Muncelului. Asezarea de la Sarmizegetusa era formata din trei parti distincte: cetatea, zona sacra si “cartierele” cu constructii civile, acestea din urma fiind situate la est si la vest de primele doua.
     Toate terasele pe care se ridica constructiile civile sunt antropogene, dar numai terasele din zona sacra sunt sustinute si protejate de ziduri puternice ridicate in tehnica murus Dacicus, unele avand in antichitate o inaltime de 12-14 m. Terasele cele mai mari ajungeau la zeci de metri lungime si 20-30 m largime (cea mai mare avea 200 m lungime si o latime medie de 50 m), incat pentru amenajarea lor s-au excavat, tasat si consolidat sute de mii de metri cubi de pamant si stanca.
     Cetatea a fost ridicata pe singurul loc din zona ce avea configuratia potrivita conceptiei de fortificare a arhitectilor daci si anume in jurul mamelonului cu inaltimea de 1000 m, dominant atat fata de “cartierul” de vest al capitalei, cat si in raport cu zona sacra. Astazi se poate vedea doar o parte din ea, dar si aceasta “ajustata” de romani dupa instalarea lor pe Dealul Gradistii. Zidurile cetatii inconjurau mamelonul amintit, urmand configuratia terenului. Pe panta acestuia, chiar in stanca nativa, s-a amenajat un pat orizontal, lat de circa 3 m, de pe care se ridica zidul in tehnica cunoscuta – murus Dacicus. Traseul acestui zid incepea la baza terasei a treia, urca pe coasta de vest a inaltimii, ocolea varful pe la nord si est si se intorcea pe la sud. In interiorul cetatii sunt trei terase antropogene etajate, pe care s-au descoperit doar resturile unor baraci de lemn. Nu este exclus ca pe varful netezit artificial al mamelonului sa se fi ridicat un turn de veghe. La cativa zeci de metri in exterior fata de zidul de sud al cetatii, in preajma razboaielor daco-romane de la inceputul sec. II p.Chr., a fost ridicata o palisada dubla, cu talpa, ce avea menirea sa apere o cisterna de lemn aflata in apropierea zidului amintit.
     Conform grelelor conditii de pace impuse de romani dupa razboiul din 101-102, dacii au fost obligati sa demanteleze o parte din zidul de incinta. Cat de extinse au fost aceste lucrari nu putem sti, dar ele s-au infaptuit cu siguranta in conditiile in care un detasament roman a ramas la Sarmizegetusa tocmai pentru a urmari indeplinirea acestei oneroase conditii a pacii. In preajma izbucnirii celui de-al doilea razboi daco-roman de la inceputul sec. II p.Chr., bineinteles dupa plecare detasamentului roman, dacii au reinaltat zidurile cetatii folosind vechiul traseu.
     Constructiile civile constau din locuinte, hambare, ateliere, conducte de apa, canale de drenaj, drumuri pavate, scari. Planul locuintelor era diferit: rectangular (cu doua - trei incaperi grupate sau in sir), poligonal sau circular. Constructiile cu plan rectangular aveau pereti din lemn ridicati pe o baza de piatra (adeseori calcar) si doar in una dintre ele se afla vatra de foc, celelalte fiind folosite ca dependinte. Se cunosc si cazuri cand astfel de constructii aveau doua caturi. Cele poligonale au peretii din lut batut pe pari, un pridvor acoperit si, cateodata, etaj, iar cele din ultima categorie, circulare, aveau peretii tot din lut. Acoperisul tuturor era din sindrila. Inventarul – cu deosebire al celor incendiate in timpul razboaielor de la inceputul sec. II p.Chr. – era extrem de bogat si divers: ceramica, inclusiv vase pictate cu motive geometrice, vegetale si zoomorfe, unelte de tot felul din fier, mult material de constructie din acelasi metal, obiecte de intrebuintare curenta, monede.
     In zona civila a asezarii functionau, de asemenea, un mare atelier metalurgic si alte doua mari de faurarie. Cele doua ateliere de faurarie se aflau pe terasa a VIII-a (mai sus de sanctuare) si pe o alta terasa din “cartierul” estic al asezarii. Ele contineau lupe de fier – langa al doilea s-a gasit aproape o tona de astfel de lupe, zeci de unelte de faurarie, piese aflate in curs de prelucrare si piese finite.
     Pe traseul actual al zidului dintre poarta de vest si poarta de sud, sub zid s-a descoperit un atelier de forja roman, iar sub acesta s-a gasit un atelier monetar dacic. Aici s-au batut imitatii dupa monede romane republicane, dar si imperiale.
     Cu toate ca inca nu s-au descoperit urmele unui atelier, se stie cu certitudine ca la Sarmizegetusa Regia s-a produs sticla.
     Atat cartierele civile, cat si zona sacra erau inzestrate cu instalatii de captare si transportare prin conducte de lut ars a apei potabile si cu instalatii de drenare a apei provenite din precipitatii. Dintre acestea din urma sunt vizibile canalele de drenaj construite din piatra de calcar in zona sacra. O cisterna de lemn ce era aprovizionata tot printr-o conducta de lut ars care transporta apa captata de la un izvor, a fost ridicata la sud de zidurile cetatii, in preajma razboaielor daco-romane de la inceputul sec. II p.Chr.
     In apropierea Taului, pe o mare terasa se afla piata, agora orasului antic. Constructiile de cult au fost ridicate pe potriva importantei Sarmizegetusei. Astfel, in perioada Burebista – Decebal au fost ridicate, pe doua mari terase situate la nord-est de cetate, unsprezece sanctuare: noua rectangulare si doua circulare, unul aflat chiar in constructie la izbucnirea razboaielor de la inceputul sec. II p.Chr. Sanctuarele sunt masate pe doua mari terase situate la nord-est de cetate. Ambele terase sunt sustinute de ziduri construite in tehnica murus Dacicus. In legatura cu esalonarea lor cronologica este de notat ca buna parte dintre acelea ridicate din andezit apartin perioadei domniei ultimului rege dac. Patrunzand in zona sacra pe drumul actual, in dreapta lui se afla un sanctuar patrulater de andezit, marginit de pilastri si avand pe mijloc, la descoperire, sapte plinte de calcar care sustineau coloane de lemn. Intrarea in sanctuar se facea dinspre nord pe un zid scurt construit in maniera zidurilor dacice. La acest sanctuar, ca si la altele similare, cu pilastri pe margine, se pare ca cei din urma delimitau spatiul sacru. Sanctuarul a fost distrus aproape integral de romani. Plintele mentionate provin din alt sanctuar mai vechi, tot rectangular si cu 60 de coloane din lemn sustinute de astfel de plinte de calcar. Fiecare dintre plinte avea o fundatie in forma de semicalota, din lut si piatra, sapata in umplutura terasei. Este sigur ca acest sanctuar se afla in functie catre jumatatea sec. I p.Chr., apoi a fost demontat si pe locul lui s-a construit cel de deasupra. Intrarea in sanctuarul cu 60 de coloane se facea pe latura scurta de sud-vest, tot pe un zid, terminat in partea superioara cu o platforma. La aceasta din urma ducea, dinspre terasa inferioara, o scara cu dale de calcar. Pe laturile lungi ale sanctuarului s-au descoperit urmele unor stalpi masivi din lemn, din scheletul peretilor lui. Acoperisul nu putea fi decat din sindrila. Sub acest sanctuar s-au descoperit resturile altei constructii de lemn, dar sustinuta nu de plinte, ci de blocuri de calcar, de obicei patru, asezate in cruce. Cand functiona aceasta prima constructie, terasa era sustinuta de trei ziduri, pe laturile de sud-vest, sud-est si nord-est. La zidul de pe latura de sud-est (cea dinspre vale), cam la jumatatea lungimii ei era adosat un turn patrulater, desfiintat odata cu inaltarea terasei pentru construirea sanctuarului cu 60 de coloane. Zidurile de terasa au fost, la randul lor, inaltate la fiecare faza.
     In stanga drumului, deci deasupra acestei terase, se afla alta mai mica unde s-au gasit 15 plinte de calcar, dispuse in trei siruri, tot de la un sanctuar a carui infatisare si structura din antichitate nu pot fi reconstituite din pricina distrugerii sale de catre romani. Sigur insa atat acesta, cat si cel de dedesubt erau prevazute cu instalatii de apa curenta adusa de la izvorul existent si astazi in zona sacra.
     Dincolo de firul paraiasului se gasea o constructie pentagonala din lespezi de calcar asezate pe cant si, la nord de ea, marele sanctuar circular din andezit. Sanctuarul, cu diametrul de aproape 30 m avea – de la exterior spre interior – o bordura din 104 blocuri masive de andezit; lipite de ea se aflau 30 grupuri de cate 6 pilastri ingusti, separati de altul mai lat si mai scund, asezati distantat si ciopliti din aceeasi piatra. La circa 3,65 m de ei spre interior era un alt “cerc”, de asta data din stalpi masivi de lemn, in numar de 84. Cercul in discutie este impartit in patru segmente egale de tot atatea praguri (intrari) de calcar, dar numarul stalpilor de lemn din fiecare segment este altul: 18, 19, 22 si 23. Descentrat, in acest cerc era o alta constructie, cu absida, tot din stalpi de lemn. Sigur constructia cu absida avea perete masiv de lut si exista indicii semnificative pentru unul similar si in cazul “incaperii” circulare din stalpi de lemn. Podina sanctuarului era din lut batut si pe ea, in “incaperea circulara” s-a descoperit substructia de piatra a unei vetre de foc. Intrarea in sanctuar, sustinuta tot de un zid in tehnica dacica, se afla la est. Cum zidul se opreste in fata bordurii de andezit este evident ca accesul nu era posibil fara o platforma de lemn, mai inalta decat stalpii de andezit, de pe care se cobora pe trepte tot din lemn. Pe axa nord-est – sud-vest, in dreptul celor patru praguri din “incaperea” circulara, dar in afara sanctuarului, si la nord-est de el s-au gasit resturile unui pavaj, patrulater, din calcar fasonat. Acoperisul in fatete al sanctuarului era sustinut de stalpii din “incaperea” circulara si de altii plasati pe bordura exterioara. Elementele componente ale acestui sanctuar au inspirat diferite calcule calendaristice care, pana acum, s-au dovedit a fi fanteziste.
     Pe marginea dinspre vale a terasei se vede inca puternicul zid de sustinere ce formeaza un unghi obtuz si chiar in dreptul sanctuarului are adosat un turn. El continua, sigur formand cel putin un unghi drept, pe cel din segmentul de sud-vest al terasei.
     La nord de marele sanctuar circular se afla altul de aceeasi forma (12,50 m diametru), dar cu plan diferit: un cerc de pilastri de andezit dispusi in 11 grupuri de 8 stalpi ingusti si cate unul de 7 si respectiv 6 stalpi; grupurile sunt separate de stalpi scunzi si lati. In interior se mai afla o constructie cu stalpi de lemn, dar urmele celor 8 descoperiti nu permit reconstituirea planului ei. Sigur sanctuarul avea acoperis de tigla, iar intrarea, similara celuilalt sanctuar circular, era plasata inspre sud-vest.
     La vest de sanctuarul mic circular se afla altul patrulater (12 x 9,20 m) cu o imprejmuire din pilastri de andezit si in interior cu 18 coloane tot din andezit (la locul lor se afla doar 16). La colturile sanctuarului sunt patru blocuri masive de andezit, fiecare cu o profilatura mediana; pe ele se asezau fie alte blocuri, cioplite cu santuire mediana, fie stalpi de lemn meniti sa sustina, impreuna cu partea superioara a coloanelor, acoperisul de sindrila. Intrarea in sanctuar era langa coltul lui de sud-vest, sustinuta de un zid obisnuit pe platforma caruia se putea ajunge si dinspre est; in interiorul sanctuarului, in fata zidului este un prag de calcar pentru sprijinirea platformei de lemn ce trecea peste pilastrii de andezit.
     Imediat la vest de el mai exista un sanctuar imprejmuit cu pilastri de andezit, dar in asa masura demontat de romani incat planul sau nu poate fi reconstituit. Se pastreaza, in schimb, relativ bine zidul de intrare in sanctuar, placat cu lespezi de calcar. Spre deosebire de situatia de la celelalte sanctuare, intrarea – zidul – patrunde prin imprejmuirea din pilastri de andezit. Zona de nord a terasei era drenata de doua canale daltuite in calcar: o ramura se indrepta spre est, iar cealalta spre nord. In portiunile dinspre marginea de vest a terasei, unde canalul a fost montat mai aproape de suprafata solului, piesele sale cioplite in forma literei “U” erau acoperite cu lespezi de calcar; in locurile unde era mai adancit partea superioara consta tot din piese in forma de “U”. Este de remarcat, totodata, ca in sanctuarul cu pilastri si coloane de andezit traseul canalului este sinuos pentru a evita plasarea sa sub coloane, ceea ce demonstreaza ca a existat o conceptie si un plan unitar pentru cele doua constructii, daca nu cumva pentru toate, cat timp o relatie asemanatoare exista si cu altarul de andezit.
     In marginea de vest a sectorului de nord al acestei terase si la nord – vest de ramura drumului pavat cu lespezi de calcar ce duce spre ea se ridicau doua puternice ziduri de terasa, lipite unul de celalalt. Ele sustineau terasa de deasupra si in fata lor, probabil tot lipit de zid, se afla un “placaj” din blocuri paralelipipedice. Inspre unul din colturile acestor blocuri se aflau incizate grupuri de doua sau trei litere grecesti. Cum “placajul” in parte a fost demontat de romani, in parte a cazut de atunci si multe blocuri au primit, tot in epoca romana, alte destinatii, semnificatia inscriptiilor incizate in ele nu poate fi reconstituita.
     Pe terasa de deasupra – terasa a X-a – s-au descoperit alte doua sanctuare. In nivelul inferior existase un sanctuar rectangular (lungimea sa era de 37,50 m, dar latimea nu i se cunoaste) cu pilastri de calcar asezati pe lespezi din aceeasi piatra si cu coloane tot din calcar. El a fost demontat de daci, terasa putin inaltata si pe ea a inceput construirea marelui sanctuar de andezit. El consta din sase siruri de cate zece coloane; fiecare coloana avea o baza mai lata decat coloana si, sub baza, o plinta din aceeasi roca (peste 2 m diametru); coloanele aveau diametrul in jur de 1 m. Sanctuarul – 37,50 x 31,50 m – nu fusese terminat cand au inceput ostilitatile cu Traian. O parte din piesele sale au ajuns, fie ca atare, fie ajustate, in constructiile romane: zidul cetatii, baia, umplutura terasei superioare. La vest de sanctuar se afla zidul de sustinere al terasei superioare si, in spatiul dintre ele, constructii probabil anexe ale celor destinate cultului propriu-zis.
     Edificiile Sarmizegetusei Regia, sanctuare, cartiere cu locuinte si ateliere au fost distruse in urma razboaielor daco-romane de la inceputul secolului al II-lea.
     Dupa cucerirea din 106, la Sarmizegetusa Regia a ramas un detasament a legiunii a IV-a Flavia Felix care se va retrage in anul 117 dupa care, arheologic, zona a ramas nelocuita.
     Izvoarele contemporane pomenesc de bogatiile fabuloase care au fost capturate in urma cuceririi Daciei, cu ajutorul carora va fi construit Forul lui Traian din Roma.